Flagelul discriminării – marca „Buhuşi”

Dacă ar dispărea, chiar şi pentru o singură zi, inechităţile sociale, lumea ar fi atât de schimbată încât ar părea anormală. Gândirile periferice omului, exterioare, în acelaşi timp, umanităţii şi ancorate pe dezordinea creată în societate, de lipsa severităţii în ceea ce priveşte elaborarea şi aplicarea de legi şi constrângeri care trebuie să stea la baza relaţiilor interumane sunt, în primul rând, o cauză a discriminării. Pe de altă parte, precaritatea materială a unor oameni, îi plasează pe aceştia într-o clasă socială vulnerabilă, predispusă să primească palme pentru orice şi atunci când sunt şi atunci când nu sunt vinovaţi. Judecăţile de suprafaţă instrumentează prejudecăţi care se referă la culoarea pielii, la starea socială şi altele.

Inechităţile sociale şi discriminarea nu sunt independente, se intersectează, de la conţinutul referenţial al perceperii lor emoţionale, subiective, la inconştienţa relativă şi până la absurditatea respingerii, urii, distrugerii individului, de către individ. Într-un mod prescurtat de analiză, unii oameni sunt tari, alţii slabi, unii trăiesc foarte bine, alţii foarte rău. Acestea sunt coordonatele care încadrează un caz întâmplat curând la Buhuşi. Este vorba despre Florentina Gâscă, o femeie romă, de 52 ani, decedată, care a avut parte de o înmormântare tensionată. Aceasta deoarece neputinţele familiei ei, pentru cheltuielile presupuse de o înmormântare creştinească, au necesitat un ajutor umanitar, atfel încât, punându-se mână de la mână, să se poată face îngropămintea, pentru că, în ziua de azi nu se mai dă nimic gratis.

Peşedintele Partidei Romilor Pro Europa Buhuşi, însă, afirmă: „Un ajutor nu înseamnă să arunci un os la un câine. Mă abţin să dezvolt o discuţie, dar măcar un singur aspect spune mult: sicriul a fost confecţionat prin ajutorul de urgenţă acordat de Primărie. El fusese confecţionat la tâmplăria CARP Buhuşi dar, pentru că i s-a deturnat destinaţia către o femeie săracă şi romă, s-au sustras mânerele, i s-a luat tapiseria interioară şi i s-a luat până şi talajul. A rămas o ladă goală şi aceasta e ceea ce a înţeles CARP că poate însemnă un sicriu pentru cei săraci”.

O altă împrejurare care a indus rumoare este cea legată de oficierea înmormântării. Familia defunctei şi întreg anturajul funerar s-au împotrivit preotului Gheorghe Crăciunescu pentru ideea ca sicriul să fie deplasat cu braţele de acasă, până la o stradă principală, pe o cărăruie îngustă şi abruptă, dar care scurta foarte mult traseul. Trebuie spus că locuinţa se află într-o groapă, în zona numită „ţigănime”, iar până la stradă este un drum de acces pentru carul mortuar dar şi câteva poteci abrupte şi printre bălării, care duc direct la stradă. Potrivit mărturisirilor secretarului Partidei Romilor, Ionel Ficuţă, în urmă cu şase luni, fratele defunctei, Vasile Gâscă, decedat la rându-i de a ceeaşi boală – TBC – a fost dus pe ultimul drum pământean, tot pe cărare. „Carul mortuar de la CARP Buhuşi a aşteptat la umbră, pe marginea şoselei şi nişte oameni au cărat mortul în spinare, luând dealul în piept”.

Faţă de situaţia creată, Mihaela Masica, mediator sanitar, nu a avut altă părere decât aceea că „numai părintele poate hotărî, e mare păcat să ne împotrivim!” În cele din urmă, mortul a fost dus pe drum, până la stradă şi de acolo mai departe, urmând traseul pe care s-au dus morţii, de când e Buhuşiul, iar spiritele s-au potolit.

Istorie şi continuitate în viaţa spirituală a oraşului Buhuşi

De la 1 aprilie anul acesta, la Buhuşi, judeţul Bacău, a fost reînfiinţat Protopopiatul Buhuşi, ceremonia de învestire a părintelui protopop, Vasile Cozma, de la parohia Buda-Blăgeşti, judeţul Bacău având loc pe 22 aprilie, la sediul Protopopiatului din curtea bisericii Sfântul Nicolae din Buhuşi.

Protopopiatul a existat în trecut, fiind desfiinţat în 1968 când protopop era părintele Vasile Nica. El face acum parte din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, cuprinzând parohii din partea nordică a judeţului Bacău precum şi parohiile Români, Hociungi, Bahna şi Moldoveni din judeţul Neamţ.

„Demersurile acestei reînfiinţări – precizează Ionel Turcea, primarul oraşului Buhuşi – au început în urmă cu patru ani. Are o însemnătate deosebită pentru spiritualitatea aşezării, pentru prosperitatea ei culturală şi economică”.

Cu ocazia învestirii părintelui protopop Vasile Cozma în funcţia de protopop, s-a oficiat o slujbă religioasă, de către un numeros sobor de preoţi, în frunte cu PS Episcop Ioachim Bacăuanul. Au participat aproape 100 de preoţi din oraşul Buhuşi, precum şi din comunele Blăgeşti, Racova, Gârleni, Filipeşti, Iteşti, Români, Bahna şi Moldoveni. Au fost, de asemenea, prezenţi un mare număr de credincioşi de pretutindeni, autorităţi locale, stareţa mănăstirii Ciolpani, Lucia Chirvase, Tudoriţa Lungu subprefect de Bacău, Dumitru Brăneanu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bacău, autorităţi locale din comunele cuprinse în protopopiat, oameni de cultură…

„Nota de fundamentare care a stat la baza reînfiinţării acestei instituţii o constituie istoria şi continuitatea. A fost învestit în funcţia de protopop părintele paroh Vasile Cozma, deoarece este un preot gospodar şi foarte angajat în problemele administrative ale bisricii. Sperăm să se creeze un buchet de flori spirituale din cele 40 de parohii reunite în cadrul Protopopiatului Buhuşi, care să prozaveze cu acrilie viaţa spirituală a sa”, a afirmat PS Iochim Bacăuanul.

La rândul său, părintele protopop Vasile Cozma a menţionat că vrea să dea un nou dinamism, un suflu nou pentru biserică şi credincioşi şi că se va îndrepta către partea socială. „A fost un moment înălţător, de mare însemnătate pentru oraşul Buhuşi, reprezentând un pas pentru creşterea vieţii spirituale şi sperăm că şi economice”, a concluzionat Vasile Zaharia, viceprimarul aşezării. (Aurel V ZGHERAN)

Sursa

Deţinut, pictor de sfinţi

Vasile Moscu, de 50 de ani, încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Bacău pentru omor calificat  a expus la Biblioteca Judeţeană 15 icoane pictate de el. Bărbatul afirmă că înainte de a ajunge la închisoare a fost sculptor în Buhuşi şi în perioada de detenţie a găsit de cuviinţă că cel mai simplu mod să se împace cu Cel de Sus este să picteze icoane. “Sunt reproduceri ale icoanelor din biserici. Am pictat pe scoarţă de copac, iar culorile le-am primit de la conducerea penitenciarului. Pictez aşa cum simt! Nu am făcut nicio şcoală în domeniul picturii. Starea sufletească îmi dictează cum să pictez”, a afirmat Moscalu. Lorena Bolfă, psihologul Penitenciarului Bacău a spus că picturile au fost realizate în cadrul proiectului Art –Terapie, de care au beneficiat 11 persoane private de libertate.“Încercăm schimbarea percepţiei negative asupra realităţii folosind tehnici de artă combinată – teatru, joc, pictură – pentru ridicarea stimei de sine care să-i ajute pe cei aflaţi în penitenciar la reintegrarea în societate”, a declarat psihologul închisorii băcăuane. (Olimpia FILIP)
Sursa

Primarul care munceste asistat de sute de sfinti

Când intri în biroul unei persoane publice, încerci sa-i surprinzi personalitatea si dupa obiectele care-o înconjoara. De pilda, am înteles ca primarul de Blagesti, Laurentiu Munteanu, are umor de multe carate dupa ce am vazut pe peretele biroului sau un superb bici. Primarul mi-a spus ca ori de câte ori are necazuri cu un subaltern sau cu un reclamant mai insistent, dar care n-are dreptate, îi arata din ochi biciul si totul se rezolva ca prin minune…
Cum intri în biroul primarului de Buhusi, Ionel Turcea, te izbeste faptul ca în vitrine, pe birouri, pe pereti, peste tot se afla diferite cadouri, distinctii si diplome primite cu varii ocazii. Unele sunt de-a dreptul interesante. De pilda, primarul pastreaza niste pietre pe care este desenata stema Lituaniei, cadou primit de la niste liceeni din acea tara, dar si o diploma prin care liceenii buhuseni l-au declarat, stiind ca “tine” la gluma, “Napoleon al campaniilor electorale”, dat fiind faptul ca a iesit mereu zdrobitor de victorios din aceste crâncene lupte. Totusi, între cadouri, vedetele sunt cele aproape o suta de icoane de tot felul - pictate pe lemn, pe sticla, pe piatra, în tehnici dintre cele mai variate - din care ochii a sute de sfinti te privesc de peste tot. Cele mai multe dintre icoane sunt asezate frumos, ca într-o expozitie tematica, într-o vitrina speciala. Numai cele care nu si-au mai gasit loc aici au ajuns sa onoreze alte zone ale biroului, inclusiv peretii. “Da, zice primarul, sunt primite cu diferite ocazii, si nu le duc acasa. Ce pot sa-i aduca prietenii unui primar care nu primeste nimic altceva…. Care este icoana cea mai valoroasa? Toate sunt valoroase, nu numai pentru ca au fost facute cadou, ci pentru ceea ce semnifica.” Îndraznesc: “De ce i se ofera unui om mai ales icoane? Este un pacatos care trebuie vindecat sau… un sfânt, un sfânt în devenire?” Primarul râde, râde… “Nu sunt rau. Sunt om. În viata mea n-am facut rau nimanui. Daca am putut face bine, am facut. Sfânt? Suntem oameni, suntem pacatosi… Numai Dumnezeu îi alege pe sfinti… La noi (se uita cu subînteles spre mine…), la mine - râde, râde… - nu este cazul…” Legatura cu religia, credinta… “Dupa cum stiti, adauga primarul, eu merg frecvent la biserica, la slujbe. Si asta nu de când sunt primar, nu doar în campaniile electorale. Am ajutat cât am putut bisericile, nu doar ca primar. Fac parte dintr-o familie credincioasa. Când eram copil, la Silistea-Români, parintele Vasile m-a dojenit o singura data, întrebându-ma de ce am lipsit de la o slujba de duminica. Apoi, n-a mai fost cazul. Credinta ne tine aproape de oameni, ne ajuta sa-i întelegem mai mult si sa-i sprijinim, daca putem.” 
Primarului i-au iesit, în ultimul timp, si doua pasiente importante: i-a vrut pe Victor Ponta si Adrian Nastase lideri si vrerea i-a fost îndeplinita. Ultima data când s-a întors de la Bucuresti, unde a participat la sedinta Consiliului National, l-am întrebat: “Nu-i asa ca ati fost asistat cu folos si de catre sfintii din icoanele aflate în birou?” A raspuns zâmbind, trecând astfel cu brio de testul care-i evalua umorul…(Ion Fercu)
Sursa

Fotbal, Liga a lV-a: ASO Buhusi, „gradinita“ lui Vasile Gaciu

Amintiri

Odinioara exista Textila Buhusi, echipa care urca pâna in Divizia B, mizând pe jucatori cu experienta si cu…nume. Acum, din Textila nu a mai ramas decât amintirea, iar Buhusiul fotbalistic este reprezentat, doar la nivel de liga a patra, de Asociatia Sportiva Oraseneasca. O echipa tânara, cu o medie de vârsta de numai 21 de ani, antrenata cu entuziasm si pricepere de Vasile Gaciu. „Din lotul de 20, sase sunt juniori“, isi prezinta Gaciu „gradinita“.

Locul 13

Gaciu a preluat pe ASO Buhusi in noiembrie. Ocupa locul pe care se afla si acum: 13. Daca situatia din clasament a ramas neschimbata, in schimb efectivul a suferit modificari majore. S-a renuntat la noua jucatori si s-a implementat un regim disciplinar care a dat roade, cel putin in cadru statistic. „Daca in primele zece etape, echipa primise 5 cartonase rosii si 28 galbene, in urmatoarele noua runde, nu s-au mai inregistrat decât sapte avertismente“, subliniaza antrenorul buhusean.

Buhuşi – Spectacolul vervei şi candorii copilăriei

Sensul simbolic al primăverii este renaşterea lumii, reînnoirea vieţii, speranţei, iubirii. Aceste simboluri sunt prefigurate tematic în două dintre întâile zile ale primăverii, în tradiţia româneaască, printr-un şir de serbări, la 1 şi la 8 martie. Mesajul sărbătoresc al vieţii, al biruinţei iubirii, al iubirii şi rodului ei şi, totodată, candoarea şi iubirea mugurilor candidaţi la umanitate, recunoştinţa lor pentru fiinţele pe care le adoră, mamele ce i-au născut, îi apără şi cresc la sân, este cel mai desăvârşit şi încărcat de ambianţa sărbătorii de gingăşie şi emoţie, la ziua de 8 Martie.

Acesta a fost şi efectul unui spectacol, susţinut pe scena Casei de Cultură a oraşului Buhuşi, de către copiii Clubului Elevilor din oraş, pregătiţi de prof. Mariana Barcan. Spectacolul a adus pe scenă o boare primăvăratică, deşi e semn că primăvara nu va fi timpurie anul acesta. A avut loc pe 9 martie, sub genericul “Un zâmbet pentru mama mea”.

Costumele copiilor şi decorul scenic au constituit o expoziţie a culorilor şi simbolurilor anotimpului reînverzirii câmpiilor, al înmuguririi şi al explodării mugurilor pe lujeri şi ramuri trezite din somnul îngheţat al iernii. Spectacolul a conţinut muzică uşoară, muzică populară, dans modern, dans popular, dans ţigănesc şi un moment vesel «Flacăra şi State». Însăşi profesoara Mariana Barcan a interpretat trei melodii noi: “Bine e să fii bunică”, “Dor de mamă”, “Astăzi e ziua mea”. Ioana Munteanu, o interpretă deja consacrată, care deţine nenumărate distincţii şi premii obţinute la concursuri şi festivaluri naţionale şi europene, a interpretat, în duet cu elevul Ioan Claudiu, melodia “Iubită mamă”. Grupul vocal de preşcolari “Ghioceii” a interpretat piese deosebite, în cor şi cu solişti. Dintre ei, copiii Derla Andra, Briana Olteanu sau Cosmin Eusebiu Chelariu, un prichindel care nu poate cuprinde în braţe atâtea diplome şi premii câte a obţinut până acum, au fost explozivi, au copleşit sala plină de spectatori. “Dansul păpuşilor” susţinut tot de grupul de preşcolari a încântat prin coregrafie şi frumuseţea costumelor. Grupul vocal “Flori buhuşene”, înfiinţat în anul 2007, a interpretat melodii populare moldoveneşti, cu solişti care s-au afirmat şi au fost premiaţi la concursuri judeţene, interjudeţene şi naţionale.

Timp de două ore spectatorii prezenţi au fost conectaţi la verva şi candoarea copilăriei! (Aurel V ZGHERAN)

Sursa

O eroina a Buhusiului

La cutremurul din 4 martie 1977, asistenta Maria Teslaru şi-a pierrdut viaţa salvând o pacientă nedeplasabilă. Au trecut 33 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977. Moarte, distrugeri materiale, tulburări psihice…, au fost consecinţele acelui dramatic seism! După ce balansul pământului s-a oprit şi forţele naturii s-au eliberat de energia distructivă, iar oamenii şi-au căutat printre ruine semenii, s-a văzut că acele clădiri care s-au prăbuşit erau deja surpate, aveau “osatura” frântă şi măcinată, aşa cum o au şi astăzi, multe altele construcţii ce scrâşnesc morbid, fără să-şi alipească nimeni urechea de ele, ca să le audă; în ceea ce-i priveşte pe oamenii care au avut de suferit astăzi au rănile cicatrizate, iar balsamul uitării le-au adus vindecarea sufletească.

Oamenii care nu au însă acest drept-dreptul la uitare şi vindecare sunt aceia care au răspunderea “sănătăţii” clădirilor (arhitecţii, proiectanţii, constructorii, edilii…); cine însă îşi asumă şi o răspundere cu valoare memorială, aceea de a nu lăsa încremeniţi sub platoşa uitării pe victimile dezastrului sau pe eroii care au sărit în ajutorul semenilor lor, unii dintre ei, plătind cu viaţa chiar?! Aşa a fost cazul asistentei Maria Teslaru, de la “Spitalul Fabricii” din Buhuşi care, încercând să salveze viaţa unei bolnave nedeplasabile, la acel cutremur şi-a sacrificat viaţa. ,,În timpul groazei, a panicii am fugit cu toţii din incinta spitalului – bolnavi şi personal medical. O bolnavă însă nu putea să coboare treptele de la ieşire şi se târa. Asistenta Maria Teslaru observând-o s-a desprins, în fugă, dintre noi şi a sărit să o ajute. În acelaşi moment, coşul din cărămidă de pe acoperiş s-a prăbuşit, iar Maria, pentru a o proteja pe pacientă, a acoperit o cu propriu-i trup. Cărămizile s-au rostogolit, una lovind-o fatal în cap, iar ea s-a prăbuşit peste bolnavă, sfârşindu-şi zilele, în clipele în care salva o altă viaţă !” Această mărturisire a făcut-o colega asistentei eroine, Teodora Busuioc, cea carea asistat îngrozită la întâmplările tragice. Aici nu este vorba în niciun caz de patos, de parabolizarea faptelor, este vorba numai de exactitatea unor întâmplări, de descrierea unui gest uman, al asistentei care a căzut la datorie şi, prin aceasta, ea este o eroină a Buhuşiului. Ce ar mai fi de adăugat?! Doar nedumerirea că pentru titlul de cetăţean de onoare al oraşului – post mortem – care i s-ar fi cuvenit, nu au fost suficienţi cei 33 de ani, aşa cum nu au fost suficienţi nici pentru punerea unei plăci comemorative pe zidul spitalului, care să reamintească locuitorilor aşezării despre preţul pe care îl pun eroii pe vieţile lor, atunci când semenii sunt căzuţi la pământ, înfrânţi de neputinţe şi aşa cum nu au fost suficienţi pentru ca spitalul să îi poarte chiar numele, aceasta făcând să fie alăturat instituţiei şi actualelor cadre didactice prestigiul supremului sacrificiu! “Acest prestigiu ţine de buna dispoziţie a unor oameni cu funcţii, cărora eu, cel puţin, le bat la uşă, pentru comemorarea doctorului Valerian Pintilii, printr-o placă inscripţionată şi atribuirea numelui său Secţiei de Pediatrie a Spitalului. Inutil însă!”, afirmă medicul de familie dr. Ioan Miron, referindu-se la cel care a pus prima cărămidă la zidirea actualului Spital Orăşenesc Buhuşi, fostul director, doctorul pediatru Valerian Pintilii, stins curând, după o îndelungată suferinţă fizică. Câtă vreme nimeni nu înţelege că acei care mor jertfindu-se reclădesc viaţa se clatină puterea de a înţelege şi mesajul lăsat de martiri. Ce alt mesaj a lăsat asistenta eroină Maria Teslaru, vremii de acum, decât acela că dezastrele seismelor, soldate cu moartea oamenilor şi pagube materiale, sunt cauzate de pereţii construcţiilor, care cedează, de conductele de gaz avariate, de cabluri electrice rupte, de obiecte care cad etc. Cu câtă îngrijorare trebuie să ne gândim la viaţa noastră, a semenilor şi a copiilor noştri, dat fiind faptul că un cutremur violent poate să elibereze o energie chiar de 10 000 de ori mai mare decât cea a bombei de la Hiroshima?! şi ce intruziune brutală, în liniştea noastră, este libertatea lipsită de orice control, dată meşterilor de astăzi care au găurit toate blocurile! Nu este bloc, la Buhuşi şi nu numai, în care cineva să nu fi făcut modificări interioare, care slăbesc structura de rezistenţă a construcţiei. Fără a mai vorbi de dughenizarea blocurilor, de faptul că oamenii, cei mai mulţi proveniţi de la ţară, au adus la Buhuşi tradiţia coşmeliilor, eroina Maria Teslaru vorbeşte din mormânt, cât poate fi de grav, pentru că toate blocurile au găuri şi chiar pereţi întregi, lipsă!… Cu toate acestea, “picamerele” moderne străpung zilnic pereţii, chiar până în exteriorul blocurilor, unele dintre ele, ce e drept, alarmant de cosmetizate cu var, pe afară!( Aurel V ZGHERAN)

Sursa

„Sa ne fereasca Dumnezeu de cutremur!“

La ultimul mare cutremur, buhusenii s-au ales cu o groaznica sperietura, cu mai multe obiecte cazute în cap. Unei asistente de la actuala sectie de psihiatrie, o caramida cazuta în cap i-a fost fatala. Teama de urmarile unui mare cutremur exista înca si la buhuseni. Blocul-turn, singurul din târg, de pe strada 1 Mai, de pilda, poreclit si Turnul Pisa în devenire, naste felurite speculatii, dat fiind faptul ca între tronsoanele sale exista un spatiu (sunt „dezlipite”), despre care nespecialistii spun ca ar fi semn al înclinarii… Trotuarele strazii Balcescu, aflate în mare deranj-ondulatoriu chiar în preajma blocurilor de locuinte, trezesc din nou suspiciuni cu privire la rezistenta constructiilor din zona. Unii spun ca apa care balteste generos în subsolul unor blocuri ar fi afectat rezistenta constructiilor. Cert este ca în Buhusi n-a fost realizata o expertiza a cladirilor, din cauza unui motiv mioritic: nu sunt bani…
Autoritatile buhusene spun ca, în cea mai mare parte, temerile sunt nejustificate. „La blocul-turn de pe strada 1 Mai, spune ing. Vasile Zaharia, viceprimar, între cele trei tronsoane exista, conform proiectului, rosturi de lucru firesti. În caz de cutremur, acestea au rolul lor, conform legilor fizicii, de protectie, de amortizare a undei seismice. Trotuarele denivelate, «ondulate», nu au nicio legatura cu rezistenta constructiilor din vecinatatea lor. Cele mai multe blocuri de locuinte sunt construite dupa 1980, cu fundatii de 6,8 m, fiind proiectate pentru a rezista si la un cutremur de 7,6 pe scara Richter.

Subsolurile inundate cu apa nu afecteaza prea mult rezistenta, dar aceasta este o problema a locatarilor. În Buhusi, blocurile nu au un grad de înaltime care sa reprezinte un grad suplimentar de periculozitate, în caz de cutremur. Exista totusi câteva imobile particulare, vechi, de grad D, care ar putea reprezenta o problema în caz de cutremur”. Primarul Ionel Turcea confirma: „Nu ne dorim un cutremur, dar orasul Buhusi nu este, din acest punct de vedere, o zona de risc. Sa ne fereasca, totusi, Dumnezeu de cutremur”. (Ion Fercu)

Sursa

Oameni care se complac în mizerie

“Nimeni nu privează de drepturi nici pe această familie, nici pe altcineva. Ei au inclusiv dreptul la muncă, pe care însă nu îl revendică, dimpotrivă…”, spune pe bună dreptate primarul oraşului Buhuşi, Ionel Turcea.

Un caz copleşitor, un exemplu de viaţă tribală la începutul mileniului al treilea, în Buhuşi, oraşul unei Românii europene, este cel al unei familii care reuneşte 25 de oameni ce trăiesc într-o singură cameră, fără sursă de iluminat electric, închiriată, la una dintre casele construite de peste jumătate de secol şi care acum scrâşnesc morbid, stând să se preschimbe oricând în mormane de moloz, din zona denumită “În poarta fabricii”.

“Capul” acestei familii este o femeie cu mulţi copii şi nepoţi, care spune că este foarte bolnavă (astm, ulcer, discopatie, eventraţie, colicistită, litiază biliară…). Şi mai spune că nu primeşte ajutor de şomaj. Ea susţine, de asemenea, că toţi cei 25 de oameni supravieţuiesc din ajutorul de şomaj al şoţului ei în valoare de 494 lei şi din  alocaţia de stat pentru copii. Majoritatea acestor copii nu au absolvit decât trei clase elementare, unul singur fiind acum în clasa a Vlll-a.

În legătură cu iluminatul, femeia susţine că a achitat la zi, din anul 2006, plata consumului de energie electrică, însă ei locuiesc de zece ani în întuneric, pe motivul că mai trebuiau plătite unele taxe prestări servicii pentru rebranşare şi nu mai dispune de bani… Un alt necaz al femeii este acela că are în întreţinere şi trei copii minori, abandonaţi de mama lor (nora ei) şi în lipsa unei anchete sociale, refuzată de autorităţi, după cum spune ea, riscă să nu mai poată beneficia de alocaţia de stat. De asemene, femeia afirmă că una dintre fiice a fost violată, la vârsta de 15 de ani, de un individ care execută acum o condamnare cu închisoarea, în Spania, pentru că şi-a violat şi propria fiică. În aceste condiţii, nu a obţinut nici un ban, din suma de 40 000 000 de lei vechi, pretinşi ca daune morale în proces. Peste toate acestea se mai adaugă faptul că nu au un grup social şi, spune femeia, folosesc un ciubăr într-o cameră cu douăzeci şi cinci de oameni, “aşa cum au fost batjocoriţi părinţii noştri, în vagoanele pentru vite, în timpul deportărilor de la Bug”, mai precizează.

Jandarmul indragostit de istorie si literatura

Fara a-i subestima colegii, pot spune ca Vasile Enache, comandantul Gruparii de Jandarmi Mobila Bacau, mi se pare unul dintre cei mai cititi oameni imbracati in uniforma militara din toti cei care i-am intalnit pana acum. S-a nascut la Buhusi, acum 51 de ani, in aceeasi luna si an cu sotia sa, Maria. Au un baiat, Silviu Catalin, absolvent al Facultatii de Drept a Universitatii “Al. Ioan Cuza”, din Iasi. Colonelul Vasile Enache si-a petrecut anii copilariei in Buhusi, unde a absolvit si liceul.

Erati decis sa imbracati haina militara? “Vedeti, la vremea respectiva, armata, indiferent de arma, era cautata, pentru ca erai mai sigur in viata. Am ales aceasta cariera dupa un mic incident care m-a marcat foarte mult dupa terminarea liceului. Nu ma laud, dar in liceu invatam foarte bine. Imi placea foarte mult istoria. Din acest motiv, profesorul meu de istorie, Mihai Vasiliu, m-a inscris la Facultatea de Istorie de la Universitatea “Al. Ioan Cuza”, din Iasi. Eu insa ma hotarasem, impreuna cu cei de acasa, sa urmez Scolala Militara. Pe atunci, examenul de admitere la Scoala de ofiteri de la Baneasa se dadea inaintea celui de la facultatate. Asa ca m-am inscris la Bucuresti si am intrat cu nota 10. Cu o zi inainte de a se da examenul de admitere la Facultate, ma intalnesc pe strada cu profesorul meu de istorie, Vasiliu, care, mirat, m-a intrebat, de ce nu ma aflu la Iasi, sa dau examen? I-am raspuns ca, imi pare rau, dar am intrat la Scoala de ofiteri de la Baneasa. S-a suparat foarte tare si multa vreme dupa aceea n-a mai vorbit cu mine”.

Imi inchipui ca era mai greu examenul la facultate decat cel de la scoala de ofiteri… “Va inselati. Am dat examen la limba si literatura romana, la istorie, filozofie si la o limba straina. Toate scris. Nu ca era mai greu, dar era vorba despre locurile puse la dispozitie. La Scoala de ofiteri de la Baneasa puteau da examen de admiterere si cei din productie si cei care veneau direct din bancile scolii. Erau 70 la suta din locuri rezervate pentru cei veniti din productie si care trebuiau sa fie, obligatoriu, membri PCR, iar restul de 30 la suta era pentru liceeni. Asa cum v-am spus, am fost admis cu nota 10”. Era grea viata de elev militar? “Cam dura, nu grea. Eu eram cam revolutionar. Nu-mi placea regimul cazon. Trebuia sa umblu incheiat la copca, in uniforma, sa studiez obligatoriu dupa-amiaza. Ei bine, eram cativa si mai destupati putin la minte si prindeam totul din clasa, din ceea ce ni se preda la ore. Asa ca, dupa-amiaza, vroiam sa ma odihnesc si sa citesc. Imi placea la nebunie beletristica. Asa ca, in loc sa studiez, eu citeam. Aveam insa un sef de clasa care ma turna. Si pentru ca citeam alta carte decat ceea ce ni se preda, eram pedepsit. A doua zi luam o nota mica, 3, la regulamente, pe care apoi trebuia sa ma chinui s-o indrept”.

Sa inteleg faptul ca era interzis cititul ?