O lume de sisifi

“Stiu ca sunt pacatos, dar nu sunt ticalos.”

Profesorul, filozoful, scriitorul si gazetarul Ion Fercu, cel care publica in paginile ziarului DESTEPTAREA de 20 de ani, s-a dat iar pe mana cititorilor si criticilor cu un nou roman. Daca in numerologie, cartea intra cu numarul 7, din alfabet, Ion Fercu a ales litera Z pentru titlul cartii, girata de Editura Junimea. Chiar daca a iesit de mai mult timp din tipografie, autorul a lasat timp suficient criticii pentru a se pronunta, astfel ca lansarea oficiala a avut loc vineri, 7 mai, la ora 12, in amfiteatrul Colegiului „Ion Borcea” din Buhusi. De fata au fost colegii impricinatului, elevi, prieteni, jurnalisti, membri ai Uniunii Scriitorilor. Ca orice scriitor care se respecta, Ion Fercu a organizat totul ca la… carte. Ceea ce a dat peste cap scenariul initial a fost surpriza Asociatiei Culturale “Renasterea”: un film din seria "Un weekend cu un om", avandu-l ca subiect, data aceasta, pe omul Ion Fercu, un colaj de fotografii, de la cele in pantaloni scurti, la rebelul anilor ‘70, dar si de la maturitate. Au disecat cele scrise in ultimul sau roman "Z" criticii Constantin Calin si Petre Isachi, dar si amfitrionii evenimentului Petru Botezatu si Ion Pascariu. Dupa cum afirma criticul Constantin Calin, subiectul cartii nu se poate povesti, cartea se citeste cu rasuflarea taiata de la prima pana la ultima pagina, tema dominanta fiind singuratatea, instrainarea, absurdul unei vieti traita tragic, intr-o societate aflata in criza. "Stiu, Doamne, Dumnezeul meu, stiu si cred ca esti fiinta perfecta. Mi-a argumentat asta, genial, Sfantul Augustin. Dar mai stiu si ceea ce spune Cioran, ca lumea aceasta zamislita de Tine trebuia sa fie oricum, numai asa cum este ea nu.(…) Ajuta-ma, Doamne ! Stiu ca sunt pacatos, dar Tu stii, la fel de bine ca si mine, ca nu sunt ticalos. De aceea, te rog sa ma ajuti…", este tema de inceput a romanului, care se deruleaza ametitor in discursuri filozofice, comentarii tasnite din vana gazetarului, ironii subtile si nimicitoare, intregind o drama a Fiintei intr-o lume absurda. Criticul Petre Isachi crede ca „Ibovnica Sfanta a lui Ion Fercu este filozofia, insa aici intervine arta scriitorului de a ne face sa ne pierdem in labirintul filozofiei. Cititorul trebuie ratacit, in mod paradoxal, una din temele sale este ratacirea. Ion Fercu reusesete ideal acest lucru, tocmai pentru ca a asimilat, gratie imprejurarii, filozofia europeana. Dar «Z» este si un roman erotic, povestea unei iubiri fascinante, intelectualizate, conceptualizate, iubirea dintre doi intelectuali care, in mod asteptat (!), nu se termina fericit. Razboiul dintre rational si irational il obsedeaza pe autor.” De altfel, profesorul si criticul Constantin Calin a facut o remarca interesanta: gazetarul Ion Fercu a luat-o inaintea scriitorului, filozofului Ion Fercu, ceea ce da o nota de autentic, prospetime si umor intregii scriituri. Un umor de buna calitate, sesizat si in alte teme din alte titluri ale autorului. "Asemenea violonistului din carte, Ion Fercu este capabil de virtuozitate, a atins acel grad de maiestrie care-i permite manifestari de natura virtuosului literar. (…)

Domnul Fercu este un autor cu stiinta scrisului, un autor care gandeste foarte atent temele, in sensul ca foloseste foarte adesea referintele filozofice, referintele muzicale, plastice, incat imi permit sa spun, cartea nu este pentru orice public, ci pentru un public care are un anumit nivel intelectual”, a comentat si afirmat criticul Constantin Calin. In finalul intamplarii de vineri, de la Colegiul „Ion Borcea”, autorul lui "Z" si-a facut mea culpa: „M-am indragostit realmente de cele doua personaje (Z si Andra - n.r.), insa am o problema. Cineva m-a tras de memorie: in Oaspetele ai ucis-o pe Mara, aici ai ucis-o pe Andra. Ce-i asta? Misoginism? Daca n-ai fi ucis-o, ce final ar fi avut romanul? Nu stiu, am zis, insa pana s-o ucid m-am gandit mult! Personajele mele, aproape toate gandesc ca Dumnezeu este primul lor Tata, iar ele nu se pot raporta la un tata ca un vasal si trebuie din cand in cand sa-l intrebe, sa-i spuna cate ceva. Asa face si Z pentru el, dar si pentru noi.” (Gheorghe Baltatescu)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu