I-a lovit trenul!


Luni, 04 ianuarie 2010, ora 21.38. Buhusi. Accidentul s-a produs la trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere, semnalizată cu indicatoare rutiere corespunzătoare pe strada Casa de apă. Autoturismul Dacia 1310, înmatriculat în judeţul Bacău, condus de T. I., în vârstă de 30 ani, a fost acroşat la trecerea la nivel cu calea ferată de trenul Personal 5456 Piatra Neamţ – Bacău.
Garnitura de tren era compusă din patru vagoane şi transporta 10 călători. În autoturismul implicat în accident, împreună cu conducătorul auto se mai aflau doi pasageri, R. A., în vârstă de 21 ani şi C. L., în vârstă de 35 ani.
T. I. – plagă deschisă la gamba stângă şi traumatisme în zona toracică; C. L. – traumatism cranio-cerebral; R. A. – traumatism cranio-cerebral, în stare comiţială, a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău de către un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bacău. 













0 comentarii:

Trimiteți un comentariu