Investitii in infrastructura cu bani europeni

Doua evenimente importante se vor derula astazi la Buhusi si Faraoani. In ambele cazuri vor fi prezentate aspecte privind stadiul de executie la doua investitii cu finantare nerambursabila. In luna martie a.c., Primaria orasului Buhusi a reusit sa câstige prin Programul Operational Regional 2007-2013, finantare pentru proiectul “Reabilitarea arterei principale: drum catre accelerarea pulsului economic buhusean”. “Valoarea investitiei este de 8.889.715,57 lei si estimam ca in 16 luni sa-l realizam. Obiectivul specifiv al proiectului îl reprezinta reabilitarea/ modernizarea a 2,12 km din reteaua stradala a orasului Buhusi, inclusiv interventii asupra retelei de utilitati, în vederea preluarii fluxurilor majore ale orasului pe directia drumului national DN 15, catre zona industriala. Artera va asigura legatura între zonele rezidentiale... si functionale. Ne-am propus prin implementarea acestui proiect, reducerea timpului de calatorie prin fluidizarea traficului în orasul Buhusi, cresterea gradului de siguranta a circulatiei, îmbunatatirea calitatii mediului înconjurator, dar si asigurarea conditiilor pentru dezvoltarea economica a orasului Buhusi”, ne-a declarat Ionel Turcea (PSD), primarul orasului Buhusi. La Faraoani, primarul Adrian Solomon (PSD) organizeaza o actiune cu tema “Apa sigura pentru sanatatea locuitorilor comunei Faraoani”. Este de fapt si denumirea unui proiect care a obtinut finantare nerambursabila prin Programul PHARE 2006. “Extinderea retelei de distributie alimentare cu apa in comuna Faraoani este considerata deosebit de importanta datorita beneficiilor aduse. Proiectul este binevenit pentru localnici, constituind un exemplu de urmat pentru autoritatile locale din comunele invecinate. De asemenea, consideram ca reusita implementarii unui proiect in domeniul mediului, cu finantare europeana, este o tema de actualitate”, sustine primarul Adrian Solomon. Pe 30 iunie 2005, la Faraoani a fost inaugurata oficial investitia “Alimentare cu apa a comunei Faraoani”, investitie finatata cu bani guvernamentali dar si cu o contributie semnificativa a Consiliului Judetean. Valoarea totala a fost de 1,8 milioane de euro. Investitia consta in 12 km. retea de aductiune si distributie si a avut drept scop alimentarea cu apa a 1.500 de locuinte, doua scoli, doua gradinite, doua dispensare, doua case parohiale, o mânastire si societatile din localitate.Au fost executate si patru puturi de captare.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu