Buhusenii nu mai platesc nici apa potabila

Directia de Gospodarie Comunala Buhusi se afla intr-o situatie delicata: nu mai poate achita la timp salariile. Intirzierile de trei/patru zile au devenit firesti. Cauza o constituie debitele foarte mari pe care le au abonatii, la serviciul de apa potabila si canal. Numai persoanele fizice au un debit de peste patru miliarde de lei vechi. Exista personae – precum Doroftei Alexandru (str. Dragos Voda) sau Pricop Elena (str. 9 Mai) care au debite de peste o suta de milioane de lei vechi. Numarul debitorilor cu peste douazeci de milioane de lei este mai mare de o suta. „Pentru acestia, ne-a spus ing. Alexandru Maxim, directorul firmei, avem in derulare actiuni in instantta aflate in diferite stadii: de la instrumentarea cazului, pina la sesizarea executorului judecatoresc. Pentru ca trebuie... urmate toate procedurile, in cel mai fericit caz putem spera ca dupa un an de zile sa recuperam un asemenea debit”. Exista debite si la institutii: „Spitalul, zice acelasi interlocutor, are de achitat 200 de milioane de lei vechi, dar nu are bani. Practic, statul nu are bani. Ce facem? Oprim apa la spital? Inchidem spitalul? Este posibil asa ceva? Dar noi, ce facem cu salariile, cheltuielile de intretinere si reparatii, cu investitiile? Vorbim despre debite, in conditiile in care pretul la apa potabila nu a fost majorat de doi ani.” Masurile punitive – precum sistarea livrarii apei potabile pe o scara de bloc – nu sunt posibile, intrucât in Buhusi nu sunt constituite asocialtiile de proprietari. Contractele de servicii sunt individuale, nu colective. Sistarea livrarii apei potabile la un singur debitor este, din punct de vedere tehnic, dificil de realizat. Directia de Gospodarie Comunala Buhusi se mai confrunta cu o problema delicata: intre ceea ce inregistreaza contorul de scara si valoarea totala a inregistrarilor din contoarele de apartament sunt si diferente de 30 la suta! Care este explicatia? Zice ing. Alexandru Maxim: „Pierderile de apa si furturile reprezinta probleme foarte delicate. Pare de necrezut, dar unii fura si apa; atât in gospodariile individuale, cât si in apartamente”. (Ion Fercu @ desteptarea)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu