Repere turistice - Manastirea Runc

Atribuita de traditia orala binecredinciosului voievod Stefan cel Mare si Sfant, care ar fi construit-o in urma luptei de la gura Orbicului din anul 1457, manastirea Runc apare consemnata documentar la data de 1 aprilie 1695 cu ocazia unei danii facuta de medelnicerul Ionascu Isacescu cu sotia sa Alexandra, considerati de fapt a fi ctitorii acestui sfant lacas. Pana in anul 1888 manastirea Runc a functionat cu sobor de calugari, iar din acest an a fost desfiintata si afiliata ca biserica de mir la parohia Lipoveni (azi Barjoveni II) com Romani jud. Neamt; pana in anul 1941, cand, prin osteneala ieroschimonahului Casian Cojoc (cu metania din M-rea Sihastria) se aproba reinfiintarea manastirii. Intre 1953 - 1960 conducator al Manastirii este protos. Sofronie Ungureanu care s-a remarcat prin grija pentru intarirea vietii duhovnicesti, prin reintroducerea unor randuieli specifice vietii de obste. 
In anul 1959 prin decretul nr. 410 / 7. XI. 1959, manastirea este din nou inchisa, terenurile si imobilele trecand in patrimoniul statului. Flacara vietii monahale a fost reaprinsa in 1967 cand manastirea se redeschide pentru a-si primi fii cei pribegi. Se succed mai multi conducatori ai vietii de obste, fiecare avand o insemnata contributie la impodobirea casei lui Dumnezeu: arhim Isaia Tugurlan (cu metania din M-rea Bogdana) in perioada 1967-1977; protos. Melchisedec Nicolau in perioada 1977-1987; Arhim. Emilian Panait 1987-2006. Din 2006 pana in momentul de fata staret al manastirii este protos. Macarie Costea. 
Biserica manastirii, cu hramul sf. Arhangheli Mihail si Gavril, ctitorita de medelnicerul Ionascu Isacescu si sotia sa Alexandra a fost restaurata si pictata (pictorul Gherghe Matei din Arad) intre anii 1986-1988 find resfintita de PS Eftimie al Romanului la 2. oct. 1988.



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu