Vasile Moscu, de 50 de ani, încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Bacău pentru omor calificat a expus la Biblioteca Judeţeană 15 icoane pictate de el. Bărbatul afirmă că înainte de a ajunge la închisoare a fost sculptor în Buhuşi şi în perioada de detenţie a găsit de cuviinţă că cel mai simplu mod să se împace cu Cel de Sus este să picteze icoane. “Sunt reproduceri ale icoanelor din biserici. Am pictat pe scoarţă de copac, iar culorile le-am primit de la conducerea penitenciarului. Pictez aşa cum simt! Nu am făcut nicio şcoală în domeniul picturii. Starea sufletească îmi dictează cum să pictez”, a afirmat Moscalu. Lorena Bolfă, psihologul Penitenciarului Bacău a spus că picturile au fost realizate în cadrul proiectului Art –Terapie, de care au beneficiat 11 persoane private de libertate.“Încercăm schimbarea percepţiei negative asupra realităţii folosind tehnici de artă combinată – teatru, joc, pictură – pentru ridicarea stimei de sine care să-i ajute pe cei aflaţi în penitenciar la reintegrarea în societate”, a declarat psihologul închisorii băcăuane. (Olimpia FILIP)
Sursa
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu