„Nu mi-a placut niciodata sa ies in fata“, spune Elena Ciubotaru, una din componentele echipei de aur de la Stiinta anilor ‘80. La 20 de ani de la câstigarea Cupei Cupelor, handbalista bacauana venita in vizita acasa a redeschis totusi cufarul cu amintiri din anii de glorie ai „studentelor“: „a fost cea mai frumoasa perioada“.
30 de ani distanta
La scoala generala din Buhusi, „pe când aveam 11-12 ani, faceam ora de educatie fizica cu un profesor care era si antrenorul echipei mari, Textila. El a fost cel care m-a intrebat daca vreau sa fac handbal si mi-a indrumat pasii. Se intâmpla acum mai mult de 30 de ani“, povesteste Elena Ciubotaru. A inceput in scoala, a continuat in Divizia B, iar apoi a promovat cu Textila in prima divizie: „am imagini foarte placute din acei ani de inceput. Jucam afara, pe zgura, uneori indepartam zapada…“. La Textila a debutat in 1974 si a jucat pâna in sezonul 1982-1983, dupa care a venit mutarea la Stiinta Bacau.
De la lot
„La Bacau am venit prin faptul ca eram deja la lotul national, iar antrenorul Eugen Bartha m-a vrut la echipa. In ‘83 am venit la institut, eram studenta si trebuia sa merg la o echipa studenteasca“, explica Elena Ciubotaru, care a ramas la Stiinta pâna in 1990, intr-o perioada in care „studentele“ au contabilizat mai multe titluri (‘83, ‘84, ‘85, ‘86, ‘87) si s-au incununat cu Cupa Cupelor (1989). „Colectivul Stiintei il stiam de la echipa nationala, pentru mine nu a fost o schimbare prea brusca si nu am avut nicio problema. M-am inteles bine cu toata lumea“, mai spune Elena Ciubotaru.
Titograd…
La Stiinta „au fost foarte multe amintiri placute, foarte multe meciuri frumoase. Când am câstigat Cupa Cupelor in ‘89 a fost momentul cel mai fericit“. Daca nu mai stie cu exactitate care a fost primul meci jucat in tricoul Stiintei, in schimb Elena Ciubotaru raspunde fara ezite când vine vorba despre cine a marcat ultimul gol la Buducnost Titograd, in semifinala Cupei Campionilor Europeni din ‘86. „Adriana Popa, pe un contraatac, bineinteles ca-mi amintesc. Atmosfera a fost de nedescris atunci, lumea ne spunea ca o sa ne dea 10 goluri… La pauza eram in afara calificarii, dar am reusit sa schimbam meciul si am câstigat la un gol“. A fost atunci victorie cu 31-30, dupa ce in tur Stiinta câstigase cu 30-23. Cupa a ajuns apoi la Spartak Kiev.
Peste timp
La revenirea de la Titograd, handbalistele au fost asteptate de galerie la Poiana Sarata. „Cred ca abia dupa ani de zile am realizat ce a fost atunci, cum ne-au primit oamenii Bacaului in acele momente“, spune Elena Ciubotaru, care gaseste un echivalent in câstigarea Cupei Cupelor din 1989, dupa „dubla“ cu Kuban Krasnodar: „sunt amintirile cele mai frumoase din viata unui sportiv, când se câstiga o cupa europeana. Ar mai fi desigur Jocurile Olimpice, dar generatia noastra nu a avut sansa sa ajunga pâna acolo. Pentru mine, ca jucatoare, câstigarea Cupei Cupelor a fost momentul cel mai important“.„E trist“
Dupa ‘90, Elena Ciubotaru a plecat in Spania: „Tin minte ca la primul meci au fost patru persoane in tribuna. Am intrebat-o pe o colega «ce se intâmpla, unde este lumea?». A fost un soc mare. La Stiinta eram obisnuite cu sala plina. Este asa de trist sa joci handbal intr-o sala goala…“, spune fosta mare jucatoare, acum antrenoare. „Vin multi copii care nu fac sport de performanta, ci de placere. Incerc sa le transmit ceea ce am invatat, dar este un alt nivel“. La peste 30 de ani de când a jucat primele meciuri, Elena Ciubotaru spune ca „perioada Stiinta a fost cea mai frumoasa“.
Sursa: www.desteptarea.ro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu