Ori de cate ori, vrand, nevrand, prin forta imprejurarilor, un om cuminte e nevoit sa infatiseze locul in care vietuieste, pe “amfitrionii” lui, de la mai mic, la cel mai suspus, fara a garnisi realitatea, cu mierea vorbei ceremonioase, o face cu sovaiala anestezistului care imbalsameaza traumele. Dar, indeosebi ceea ce omul spune azi, construieste mesajul care urmeaza vietii sale, iesirea din “decorul” vietii, dezlegand uneori ceea ce nu s-a stiut, ceea ce a fost enigmatic in identitatea sa. Asa, incat, pana si acest om, oricat de cuminte, odata si odata, afla ca tacerea te poate face sa ratacesti calea spre “rai”. Iar, daca trebuie ca si orasul Buhusi sa aiba detractorii lui, dupa multe tentative esuate, de a se creiona partea curata si plina cu bunatati a paharului, a devenit izbitor de observabila, pentru mine, partea invaziva, cuprinsa de un gol impurificator, a acestui “pahar”.
Asa se devoaleaza in cadru, Buhusiul carciumaresc, dughenizat, cu multele cosmelii de la blocuri, cohorte de chiloti si ghirlande de plastic in balcoane, tuburi de aerisire de la centrale, tasnite prin pereti, terase comerciale, pe trotuare, tarabe ambulante, cu obiecte de cult, oribile, talciocuri…
Pe alocuri, in decorul stradal al orasului se regasesc unele “glume” ciudate: cu toptanul, nu cu bucata, o puzderie de statui, troite, tasnitori de apa, cruci, au impanzit orasul. Unele sunt construite si zugravite de o factura caricaturizata, zugraveala aratand ca pe carutele de la balci. Despre cei care fauresc acest gen de “iconografie”, pictorul Mihai Chiuaru, vicepresedinte teritorial al Uniunii Artistilor Plastici din Romania, fiind vorba atunci despre mesterul Constantin Prisecaru, cel care a impresurat toata regiunea cu bazaconii, spunea ca “sunt mesteri ambulatorii, care strica spatiul sacru”. Si, culmea, acest mester excita gustul amatorilor de chilipiruri, care cumpara Kitsch-ul ieftin. Revenind, insa, la Buhusi, gluma se ingroasa cu un grup de busturi, “nu simple, la limita simplismului”, cum le-a apreciat Doina Tudor, artist plastic, profesoara la Liceul de Arta “Octav Bancila” din Iasi. Aceasta “constelatie statuara” buhuseana reprezinta voievozi si scriitori romani, care sunt expusi pe un gard, in sarampoi, cu fata la drum!… Mai jos, in ocnitele gardului sunt basoreliefuri ce ilustreaza scene istorice, de aceeasi factura.
O alta “poanta” este sigla orasului, care apare in mai multe locuri si e reprezentata de simbolul suveicii si al bobinei (ele se refera la fabrica de postav, acum “pe chituci”), precum si al crenelurilor de cetate, semnificand istoria seculara a unei asezari in care ctitoriile intemeietorilor ei scrasnesc morbid (este cazul Ratesului de la Orbic, statie de postalioane fortificata, care dateaza din Evul mediu si al Palatelor Domnesti care au apartinut familiei Buhusestilor). Mai trebuie spus, cu o ironie amara, punand un cristal de zahar intr-o ceasca de matraguna, ca pe portile monumentale ale unuia dintre palate, un basorelief ce reprezinta capul de bour, are in loc de coarne, doua manere de toporaste. Iar, in mijlocul orasului, este Casa de Cultura care asteapta a fi slujita de catre oameni intocmai asa: de cultura.
Cursivitatea banilor e unul dintre cele mai ravnite bunuri spirituale ale imbogatitilor orasului si asta e ceea ce da toata “franchetea” vietii tumultoase, la Buhusi!…
Dea Domnul ca, pana cand se vor mai asterne cuvinte despre orasul care a fost candva “al florilor”, sa se resoarba armonia, in sufletele de culoare pietrificata, dedate voluptatii fosnetului banilor, mai inainte de orice! Pentru ca, asa, sa se alcatuiasca o pagina de prezentare a orasului, frumos ilustrata, ca sa fie vazut Buhusiul in nimbul in care a randuit Dumnezeu sa dureze, din veacuri!…
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu